ShopDreamUp AI ArtDreamUp
Deviation Actions
De curand, in cursul unei mult asteptate curatenii a hardului, am gasit poze... poze vechi, ce le credeam pierdude. Si brusc lacrimi au inceput sa-mi brazde obrazul... m-am uitat in oglinda fermecata a vremurilor ce au trecut si m-am cutremurat cu gandul la ce am pierdut, la ce am neglijat, la ce am luat de bun...
Sunt doar trei ani, poate patru... si totusi o viata a trecut de atunci si timpul a marsaluit fara mila peste noi strivind in tarana atatea amintiri, clipe ce le credeam nemuritoare. Si nici nu ne-am dat seama. Eram inca pustani si luam lumea in piept zbierand din toti raunchii "we're not gonna take it". Visam. Si acum, inghititi de sistem, nici nu ne mai cunoastem. We took it. Mouthfull. Trei ani, Doamne! O mie de zile au facut din gasca de zurbagii ce luau pana si pe dracu gol la misto, ce petreceau fiecare clipa de parca ar fi ultima, ce sorbeau cu sete din placerile vietii... oameni. Da-da. Oameni. Am devenit acei mici robotei care se scoala dimineata pentru a se duce la munca, platesc rate la banca, lucreaza pana si acasa pana seara tarziu si se gandesc cu amaraciune cam cat marunt le ramane sa bea sambata seara o bere.
Ne-am indepartat usor-usor unul de altul. Am facut greseli, am tradat, am fost mandri, am intors spatele... si am plecat. Si am ramas doar cu o amara melancolie ce tine loc de speranta. Caci speranta a murit inecata in lacrimile varsate in decursul a trei ani.
Va vreau inapoi. Pe toti. Cu partile bune, cu cele rele, cu ingerii si demonii vostri.
Sunt doar trei ani, poate patru... si totusi o viata a trecut de atunci si timpul a marsaluit fara mila peste noi strivind in tarana atatea amintiri, clipe ce le credeam nemuritoare. Si nici nu ne-am dat seama. Eram inca pustani si luam lumea in piept zbierand din toti raunchii "we're not gonna take it". Visam. Si acum, inghititi de sistem, nici nu ne mai cunoastem. We took it. Mouthfull. Trei ani, Doamne! O mie de zile au facut din gasca de zurbagii ce luau pana si pe dracu gol la misto, ce petreceau fiecare clipa de parca ar fi ultima, ce sorbeau cu sete din placerile vietii... oameni. Da-da. Oameni. Am devenit acei mici robotei care se scoala dimineata pentru a se duce la munca, platesc rate la banca, lucreaza pana si acasa pana seara tarziu si se gandesc cu amaraciune cam cat marunt le ramane sa bea sambata seara o bere.
Ne-am indepartat usor-usor unul de altul. Am facut greseli, am tradat, am fost mandri, am intors spatele... si am plecat. Si am ramas doar cu o amara melancolie ce tine loc de speranta. Caci speranta a murit inecata in lacrimile varsate in decursul a trei ani.
Va vreau inapoi. Pe toti. Cu partile bune, cu cele rele, cu ingerii si demonii vostri.
Back.. and then some
Ei bine, dragii mei, dupa o pauza bine meritata, o iarna plina de suisuri si coborasuri, m-am intors. Plin de speranta, ca de obicei, plin de viata. Sper sa nu va dezamagesc.
De va veni la tine vantul...
De va veni la tine vântul,
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Mustrarea lui să nu te doară
Adierea unui vant tomnatec m-a mangaiat azi. Si dezmierdarea-i dulce mi-a adus aminte de ce traim noi pe acest pamant. Ca sa simtim. Ca sa ne explodeze inima in piept de durere. Sau de bucurie. Sau de jale.
Am fost nascut, exist, traiesc, respir, iubesc... o, si cat iubesc. Iubesc viata, acea picatura amara pe care o servim in fiecare dimineata si pe care o savuram cu nesat pana seara cand asternem capul pe perna si ne adancim in vise ale unei alte vieti. Si viata mea e plina de tristet
A visa sau a nu fi
Gasesc din ce in ce mai multi oameni... goi. Oameni care au uitat sa viseze. Se plimba pe strada spre nicaieri, stau la birou cu ochii lipiti de calculator, dar cu privirea goala, beau o cafea la o terasa, dar nu lasa nici o umbra. Si uitandu-ma la ei mi-am dat seama ca am devenit la fel de gol... trist... singur... ma rog, nu singur, ci mai degraba alienat. Probabil ca fac umbra pamantului... dar nu mi-o recunosc.
Cum ziceam acum ceva vreme, m-am indepartat de lume. Am ajuns un fel de pustnic nebun care se hraneste cu amintiri pe care nu le-a avut niciodata. Dar am uitat sa visez. Am uitat sa sper, sa imi doresc, sa astept cu nerabdare ziua
Too fucked up...
A mai trecut o vara... lunga, muult prea lunga. Si m-am plicitisit de ea. De fapt m-am cam plictisit de tot si de toate si de toti. Dragii mei, ma plictisiti. Rau. A fost o vara ce a trecut degeaba. Bucurii marunte, presarate alandala, abia perceptibile. In schimb, necazuri cat cuprinde.
Am inceput sa-mi traiesc viata de pe o ora pe alta, ceea ce e trist. Nu mai am teluri, nu mai am vise, nu mai am idealuri. Cea mai mare realizare in momentul de fata este supravietuirea ultimului ceas. Am inceput sa-i inteleg pe cei care isi aleg cate o cladire inalta si se arunca in gol de la ultimul etaj, nadajduind ca vor prinde aripi... raspunsul este n
© 2008 - 2024 minimaOroccas
Comments2
Join the community to add your comment. Already a deviant? Log In
In viata oricarui om exista o oglinda prin care mai devreme sau mai devreme sau mai tarziu te uiti inapoi si realizezi ca ai devenit un mic pion intr-o matrice, tendentialismul matrisistic chiar exista si in realitate, asta este viata unii devenim biropati, dar unii dintre noi realizezaza ce nu realizeaza unii nici in decade. Oglinda ramane vie si clara atata cand din lupta cu unbrele ne intoarcem inapoi si traim mai viu ca odinioara.