De curand, in cursul unei mult asteptate curatenii a hardului, am gasit poze... poze vechi, ce le credeam pierdude. Si brusc lacrimi au inceput sa-mi brazde obrazul... m-am uitat in oglinda fermecata a vremurilor ce au trecut si m-am cutremurat cu gandul la ce am pierdut, la ce am neglijat, la ce am luat de bun...

Sunt doar trei ani, poate patru... si totusi o viata a trecut de atunci si timpul a marsaluit fara mila peste noi strivind in tarana atatea amintiri, clipe ce le credeam nemuritoare. Si nici nu ne-am dat seama. Eram inca pustani si luam lumea in piept zbierand din toti raunchii "we're not gonna take it". Visam. Si acum, inghititi de sistem, nici nu ne mai cunoastem. We took it. Mouthfull. Trei ani, Doamne! O mie de zile au facut din gasca de zurbagii ce luau pana si pe dracu gol la misto, ce petreceau fiecare clipa de parca ar fi ultima, ce sorbeau cu sete din placerile vietii... oameni. Da-da. Oameni. Am devenit acei mici robotei care se scoala dimineata pentru a se duce la munca, platesc rate la banca, lucreaza pana si acasa pana seara tarziu si se gandesc cu amaraciune cam cat marunt le ramane sa bea sambata seara o bere.

Ne-am indepartat usor-usor unul de altul. Am facut greseli, am tradat, am fost mandri, am intors spatele... si am plecat. Si am ramas doar cu o amara melancolie ce tine loc de speranta. Caci speranta a murit inecata in lacrimile varsate in decursul a trei ani.

Va vreau inapoi. Pe toti. Cu partile bune, cu cele rele, cu ingerii si demonii vostri.